Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie
Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie
Domeniul: Îndrumări pastorale | Colecția: În afara colecțiilor
Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie, Pr. prof. dr. Daniel Benga, București, Ed. Cuvântul Vieții, 2026, 978-630-6738-27-4
Lucrarea este structurată în cinci capitole și analizează dimensiunile teologice, istorice și liturgice prin care credincioșii pot înțelege și trăi lucrarea Sfântului Duh în cadrul Sfintei Liturghii, făcând apel atât la izvoarele biblice, cât și la Tradiția Bisericii.
În prefață, autorul subliniază că întreaga Tradiție a Bisericii Ortodoxe afirmă în mod unitar că scopul vieții creștine este dobândirea Sfântului Duh. El amintește, de asemenea, că în Antifonul 1 (glasul al 6-lea) din slujba Utreniei se proclamă: „În Sfântul Duh este începutul a toată mântuirea”.
Cartea se adresează tuturor celor care doresc să aprofundeze și să trăiască în mod conștient prezența lucrătoare a Sfântului Duh, evidențiind felul în care această prezență dătătoare de viață veșnică poate fi experimentată în Dumnezeiasca Liturghie.
Preotul Daniel Benga (n. 1 febr. 1972), absolvent al Colegiului Național Radu Negru din Făgăraș (1990), licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București (1994), doctor în teologie al Universității din București (2000, titlul tezei: Marii reformatori luterani și Biserica Ortodoxă. Contribuții la tipologia relațiilor luterano-ortodoxe din secolul al XVI-lea, coord.: pr. prof. dr. Viorel Ioniță), doctor al Facultății de Teologie Evanghelică din cadrul Universității Friedrich Alexander din Erlangen-Nürnberg (titlul tezei: David Chytraeus (1530-1600) als Erforscher und Wiederentdecker der Ostkirchen, coord.: prof. dr. Karl Christian Felmy), este profesor universitar și conducător de doctorat în cadrul Departamentului de Teologie Istorică, Biblică și Filologie al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București și parohul bisericii Sfântul Ștefan – „Cuibul cu Barză” (2001-prezent).
Este autorul următoarelor lucrări: Marii reformatori și Biserica Ortodoxă. Contribuții la tipologia relațiilor luterano-ortodoxe din secolul al XVI-lea, București, Editura Sophia, 2003; Metodologia cercetării științifice în teologia istorică, București, Editura Sophia, 2005; David Chytraeus (1530-1600) als Erforscher und Wiederentdecker der Ostkirchen : seine Beziehungen zu orthodoxen Theologen, seine Erforschungen der Ostkirchen und seine ostkirchlichen Kenntnisse, (Édition historique), Wettenberg, VVB Laufersweiler Verlag, 2006; Identități creștine europene în dialog. De la mișcarea husită la ecumenismul contemporan, (Studia Oecumenica, 3), Sibiu, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2010; Cred, mărturisesc și aștept viața veșnică. O istorie teologică a Simbolului Niceo-Constantinopolitan, București, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2013.
