Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu: istoric și mărturii (ediția a doua)
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu: istoric și mărturii (ediția a doua)
Domeniul: Îndrumări pastorale | Colecția: În afara colecțiilor
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu: istoric și mărturii, lucrare apărută cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ediția a doua, București, Ed. Cuvântul Vieții, 2020, ISBN 978-606-9698-01-3.
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut a doua ediție a volumului Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu: istoric și mărturii.
Cartea prezintă istoricul Icoanei Maicii Domnului Siriaca, aflată de mai bine de 60 de ani în patrimoniul Mănăstirii Ghighiu, și noi mărturii ale minunilor săvârșite de Dumnezeu prin aceasta. „În cele șase decenii trecute de când icoana Maica Domnului Siriaca a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu, s-au petrecut multe minuni, relatate de credincioși și cuprinse, într-o mică măsură, în volumul de față. Toate acestea constituie motive de bucurie și nădejde în această perioadă marcată, poate mai mult ca oricând, de multiple dezbinări sociale, serioase boli sufletești și trupești și o natalitate în scădere. Minunile săvârșite de Dumnezeu și sfinții Săi sunt o mărturie a lucrării lor în lume, care, deși foarte discretă în multe rânduri, constituie, în mod real și permanent, un răspuns continuu la rugăciunile sincere, curate și smerite ale credincioșilor” (Nota editorială).
Lucrarea poate fi achiziționată de la pangarul Mănăstirii Ghighiu.
Autoarele textelor: Monahia Macrina Desrobitu, Monahia Anastasia Eremia, Monahia Cipriana Lupașcu.