Sfinții Părinți despre libertate
Sfinții Părinți despre libertate
Domeniul: Florilegii patristice/Pagini din Sfinții Părinți | Colecția: Sfinții Părinți pe înțelesul tuturor
Sfinţii Părinţi despre libertate, selecţie texte, comentarii şi note de Pr. dr. Adrian Agachi, volum publicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Ed. Cuvântul Vieţii, 2017, ISBN 978-973-7866-50-9
Volumul al III-lea al colecției Sfinții Părinți pe înțelesul tuturor, dedicat temei libertății, apărut la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, reunește o serie de fragmente din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii (Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nyssa ș.a.), precum și ale scriitorilor bisericești (Metodiu de Olimp, Clement al Alexandriei), însoțite de comentarii și o introducere semnate de autorul selecției textelor, Părintele Adrian Agachi.
În Nota editorială, publicată în deschiderea acestui volum, se precizează: „Omul modern prețuiește mai mult decât toate bunurile vieții sale libertatea, însă, din cauza patimilor și a aplecării sufletești către săvârșirea faptelor rele, nu reușește să aibă dreaptă socoteală în ceea ce privește folosirea acesteia. Atunci când ne folosim de libertate ca de un «acoperământ al răutății» (1 Petru 2, 16) risipim acest dar prețios al Duhului Sfânt și ne îndepărtăm de la drumul mântuirii. Este adevărat că Dumnezeu nu ne constrânge niciodată să facem binele, ci ne lasă libertatea de a-l alege în detrimentul faptelor rele pentru a ne răsplăti cu încă mai mult har, cu toate că doar împlinim datoria pe care o avem. […] Libertatea, însă, nu se poate manifesta în deplinătatea ei decât atunci când este însoțită de discernământ și responsabilitate. A fi liber nu înseamnă să faci ceea ce vrei fără a fi interesat absolut deloc de consecințele faptelor tale – aceasta este, cel mult, o trăire impulsivă, instinctuală, în care nu se vede nimic din liberul arbitru –, ci să împlinești ceea ce trebuie din punct de vedere duhovnicesc astfel încât sufletul tău să se elibereze de asalturile patimilor și, totodată, cei din jur să simtă ocrotirea lipsită de constrângeri a iubirii tale. Mântuitorul nostru Iisus Hristos le spunea iudeilor: «Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi» (Ioan 8, 31-32). Numai cel care a cunoaște și încearcă să împlinească poruncile lui Hristos devine cu adevărat liber și se poate bucura de un progres duhovnicesc, în timp ce omul care sălășluiește în păcat și își face din acesta acoperământul vieții sale nu este nimic altceva decât un rob nefericit. Această eliberarea continuă de sub tirania patimilor nu poate avea loc însă fără un efort susținut”.
Lucrarea poate fi achiziționată de la magazinele Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Selecţie texte, comentarii şi note de Pr. dr. Adrian Agachi