Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor de biserici și cultură românească
Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor de biserici și cultură românească
Domeniul: Istoria Bisericii | Colecția: În afara colecțiilor
Sfântul Voievod Neagoe Basarab - ctitor de biserici şi cultură românească, lucrare publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Ed. Cuvântul Vieţii, 2012, ISBN 978-606-93171-5-0
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a publicat volumul de studii intitulat Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor de biserici şi cultură românească (484 p.). Această apariţie editorială de excepţie este legată de sărbătorirea împlinirii a 500 de ani de la întronizarea Sfântului Neagoe Basarab ca domnitor al Ţării Româneşti, anul 2012 fiind proclamat An comemorativ al voievodului isihast şi cărturar în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei.
„Apariția volumului de față, intitulat Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor de biserici și cultura românească, la editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, se constituie într-un act de omagiere a memoriei lui Neagoe Basarab, fiu credincios al Bisericii strămoșești care a devenit un ocrotitor al Bisericii ortodoxe universale, domn iubitor de cultură, evlavios, înțelept și drept. Exprimăm recunoştinţa şi preţuirea noastră față de cei 16 oameni de știință care au acceptat invitația de a face cunoscute rezultatele cercetărilor și reflecțiile lor privind personalitatea marelui domnitor român. Lucrarea rezultată din înmănuncherea studiilor acestor specialiști recunoscuți din mai multe discipline – istorici, teologi, istorici ai literaturii și ai artei – are o structură echilibrată: atât de utilele priviri de sinteză alternează cu studii care tratează teme circumscrise. Deși orizontul cercetării s-a mărit în ultimele decenii grație progreselor făcute, valorificarea teologică și filosofică a Învățăturilor [către fiul său Theodosie] trebuie să continue, ca un prinos adus Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Prezentul volum colectiv, a cărui apariție o binecuvântăm, credem că slujește acestui scop, oferind noi premise de cercetare, precum și o edificare spirituală și culturală a cititorilor” (Cuvânt înainte, pp. 8-9).
Autorii textelor: Prof. Univ. Dr. Radu Ştefan Vergatti, Prof. Univ. Dr. Dan Ioan Mureşan, Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan, Prof. Univ. Dr. Florin Marinescu, Pr. Conf. Univ. Dr. Ioan Moldoveanu, Pr. Prof. Dr. Nicolae Moraru, Prof. Univ. Dr. Tudor Teoteoi, Prof. Univ. Dr. Tereza Sinigalia, Monahia Dr. Atanasia Văetişi, Arhim. Dr. Policarp Chiţulescu, Prof. Univ. Dr. Dan Zamfirescu, Pr. Prof. Univ. Dr. Florin Şerbănescu, Pr. Prof. Univ. Dr. Nicu Dumitraşcu, Prof. Univ. Dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca, C.S. Dr. Alexandru Simon, Prof. Univ. Dr. Manole Neagoe.