Părintele Benedict Ghiuş – duhovnic smerit şi mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste
Părintele Benedict Ghiuş – duhovnic smerit şi mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste
Domeniul: Mari duhovnici și teologi români | Colecția: Seria Benedict Ghiuș
Părintele Benedict Ghiuş – duhovnic smerit şi mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste, volum coordonat de Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, lucrare apărută cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Ed. Cuvântul Vieţii, 2017, ISBN 978-973-7866-55-4
Volumul Părintele Benedict Ghiuş – duhovnic smerit şi mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste, apărut sub coordonarea Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, omagiază pe Părintele Arhimandrit Benedict Ghiuș, o prezență duhovnicească pașnică într-o societate brutalizată de regimul comunist, unul dintre inițiatorii mișcării duhovnicești Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim și mărturisitor al Mântuitorului Iisus Hristos în temnițele de la Jilava și Aiud, precum și în lagărul de muncă de la Ostrov, secția Salcia (nov. 1958-25 iun. 1964).
În cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române citim: „În acest an, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, am considerat binevenită evocarea personalității luminoase a Părintelui Arhimandrit Benedict Ghiuș (n. 21 oct. 1904-†12 iun. 1990), unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei românești și îndrumător spiritual al unei generații asupra căreia s-a abătut tăvălugul comunist. [...] A trăit plenar învățăturile pe care le picura în sufletele fiilor săi duhovnicești, iar aceștia, cu nemărginită dragoste și evlavie, au depus mărturie despre bunătatea și smerenia sa desăvârșite, despre blândețea și discernământul său, despre noblețea și sensibilitatea sa. De asemenea, fiii săi duhovnicești au mărturisit despre harisma străvederii cu care străbătea adâncul inimii interlocutorului, despre puterea și greutatea cuvântului său și plinătatea iubirii pe care o arăta celor care se aflau sub îndrumarea sa. Era o prezență luminoasă, binecuvântată, care revărsa în jurul său pacea dumnezeiască, roadă a sălășluirii lui Hristos în inima sa curată și smerită. [...] Îi încredințăm pe fiii noștri duhovnicești că, prin parcurgerea acestui volum, vor afla, neîndoielnic, o bogată hrană spirituală”.
Evocările sunt semnate de:
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Bartolomeu Anania
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
† Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Timotei Prahoveanul,
Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
Arhimandrit Sofian Boghiu
Arhimandrit drd. Mihail Daniliuc
Protosinghel Petroniu Tănase
Protosinghel Teofan Milia
Protosinghel Ignatie Grecu
Preot prof. univ. dr. Vasile Gordon
Preot prof. univ. dr. Vasile Răducă
Preot prof. dr. Mihai Vizitiu
Preot prof. Nicolae Bordașiu
Preot Augustin Rusu
Preot Ioan Gherasim
Acad. prof. univ. dr. Emilian Popescu
Lect. univ. dr. Marcel Tang
Ana Bal
Corneliu Bal
Marinela Bojin
Ioan Gându
Anca Lucia Manolache
Ileana Mironescu
Costion Nicolescu
Andrei Pleșu
Vasilica Radu
Monica Stihi
Ileana Toma
Ioana-Domnica Yawer
Mihai Sârbulescu
Monica Stihi