Această lucrare tratează o temă nu foarte cercetată în istoriografie: martiriul Sfântului Antim Ivireanul, strălucită personalitate bisericească a epocii sale și a culturii naționale, meșter tipograf și conducător al tipografiei domnești din București (ante oct. 1691-1694), egumen al Mănăstirii Snagov (1694-1705), episcop al Râmnicului ( 16 mart. 1705-febr. 1708) și mitropolit al Țării Românești (22 febr. 1708-aug./sept. 1716).

În urma unei noi lecturi a întregului „dosar” al martiriului – constituit din cronici interne și izvoare străine de natură foarte diversă (sentința de caterisire pronunțată de Patriarhia Ecumenică, cronici, memorii, rapoarte militare austriece), cu un grad diferit de credibilitate –, cu rigoare și minuție, autorul proiectează lumină asupra ultimelor momente ale vieții pământești a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Autorul a încercat să zugrăvească portretul mitropolitului conturat de cronicile interne, identificând în militantismul său antiotoman principala explicație pentru caracterul tendențios al mai multor izvoare consultate; această atitudine antiotomană a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, care a părut unor contemporani imprudentă, riscantă, a condus la o relație tensionată cu Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, în ultimii ani ai domniei acestuia, și la un conflict deschis cu domnitorul Nicolae Mavrocordat. Acesta din urmă a fost responsabil pentru înlăturarea sa din scaunul mitropolitan și depunerea pronunțată de Patriarhia Ecumenică, pentru umilirea și asasinarea Sfântului Antim. Autorul a încercat să reconstituie, atât cât i-au îngăduit izvoarele, cele mai importante momente ale pătimirii ierarhului, începând cu depunerea din treaptă și sfârșind cu moartea sa violentă. Un capitol distinct analizează, în lumina dreptului canonic răsăritean, sentința de caterisire pronunțată de Patriarhia Ecumenică, concluzia ce se desprinde fiind aceea că acest act este lovit de nulitate, suferind de grave vicii de procedură. De asemenea, autorul a prezentat, într-o altă secțiune, stăruințele Bisericii Române pentru absolvirea vrednicului mitropolit de pedeapsa caterisirii – ne referim aici la corespondența dintre Patriarhul Justinian Marina și Patriarhul Ecumenic Athenagoras privind ridicarea sentinței pronunțate împotriva mitropolitului Antim. Cinstirea pe care Biserica Ortodoxă Română a acordat-o Mitropolitului Antim Ivireanul, împotriva căruia fusese pronunțată o hotărâre nedreaptă și al cărui sfârșit fusese atât de tragic, a fost consfințită prin trecerea sa în rândul martirilor Ortodoxiei prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 20 iunie 1992, împreună cu Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, al cărui colaborator apropiat a fost, Sfântul Ierarh fiind prăznuit în ziua de 27 septembrie a fiecărui an.

În anexa lucrării, cititorul va putea consulta textul în limba greacă al actului de caterisire a Sfântului Antim, însoțit de traducerea acestuia în limba română, realizată de filologul Mihai Grigoraș, cele mai importante documente privind reabilitarea canonică a Sfântului Antim Ivireanul (Scrisoarea patriarhului ecumenic Athenagoras din 10 martie 1966, Scrisoarea de mulțumire a patriarhului Justinian Marina din 11 martie 1966) și tomosul sinodal și patriarhal de trecere a sa în rândul sfinților din 20 iunie 1992.

Volumul poate fi achiziționat din librăriile și magazinele de cărți și obiecte bisericești ale Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.