La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut albumul omagial de artă bisericească Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu zugravul: tradiție și modernitate în arta brâncovenească având ca autoare pe Elisabeta Negrău și Cristina Cojocaru. Volumul se înscrie în tematica Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești. În Nota editorială de la începutul prezentei lucrări regăsim următoarele aspecte:

„Născut în Câmpulung, la 12 octombrie 1657 sau, mai probabil, 1659, în familia preotului Ioan Pârvescu (1623-†27 iul. 1702), a primit la botez numele nașului tatălui său, marele vistiernic Pârvu Vlădescu (†ante 9 dec. 1658). […] Fiindu-i remarcată de timpuriu înzestrarea pentru pictură de către monahul Evghenie din Mănăstirea Negru Vodă, copilul a fost trimis de familia nașilor săi, boierii Vlădești, în Bucovina, pentru a deprinde de la un vestit zugrav rus meșteșugul picturii bisericești. […] Adevărata măsură a talentului său o putem intui din ceea ce se păstrează din decorația murală a bisericilor Trei Ierarhi din Filipeștii de Pădure – jud. Prahova (1692), Sfânta Treime din Măgureni – jud. Prahova (1693-1694), Sinaia (1695), Mamul – jud. Vâlcea (1699, în colaborare cu Marin Zugravul, reprezentant al «școlii de la Hurezi»), Adormirea Maicii Domnului din Bordești – jud. Vrancea (1699-1700) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a schitului Berca – jud. Buzău (1700). [...] După 1700, activitatea sa ca pictor de biserici încetează brusc. La 22 ianuarie 1700, Pârvu Mutu zugravul s-a căsătorit cu «jupâneasa Tudora». […] Din această căsătorie s-au născut doi fii, Pârvu (născut la 26 feb. 1701) și Gheorghe (născut la 6 sept. 1704), și o fiică, Maria, care a văzut lumina zilei la 20 august 1703. Câțiva ani mai târziu o sfâșietoare tragedie va îndurera această familie: în 1718, «jupâneasa» Tudora a fost ucisă de tâlhari; copleșit de durere, însoțit de cei doi fii, Pârvu «Mutu» a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte. Revenit de la Sfântul Mormânt, Pârvu lasă fiului său primul născut, Pârvu, cea mai mare parte din averea agonisită din osteneala de zugrav bisericesc și, împreună cu mezinul, Gheorghe, se retrage la Mănăstirea Mărgineni, jud. Prahova, ctitoria Cantacuzinilor. Închinoviați la 2 aprilie 1721, cei doi – tată și fiu – au primit tunderea în monahism la 15 aprilie 1724, Pârvu numindu-se pentru restul zilelor Pafnutie, iar fiul său, Gherasim. O altă mare suferință va zdrobi sufletul părintelui: la 17 decembrie 1731, ieromonahul Gherasim a trecut la cele veșnice, vârstnicul monah «făcând o umilitoare plângere pentru moartea fiului său». «Plin de jale și întristare», monahul Pafnutie a părăsit Mănăstirea Mărgineni și «s-a dus la pustnicie la schitul Robaia, unde s-a schimnicit». Schimonahul Pafnutie a răposat în anul 1735, la vârsta de 76 ani. Pictura sa realizează o armonioasă sinteză între tradiție și noutate, împrumutând elemente din arta contemporană grecească sau din cea a Renașterii și interpretând într-o manieră personală temele tradiționale”.

Lucrarea poate fi achiziționată din magazinele Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.