Bogdan-Aurel Teleanu (n. 5 august 1975, Zărnești, Brașov), preot, doctor în teologie, publicist și inspector eparhial-comunicare în cadrul Biroului de presă al Patriarhiei Române. Este preot slujitor la biserica Sfântul Pantelimon de la Foișorul de Foc din București (din 13 ianuarie 2008) și coordonatorul Serviciului pentru tineret intitulat Ateneul Sfântului Pantelimon de la această parohie. Volume publicate: Metaforă și misiune (2007, teza de doctorat), Fântâna Ortodoxiei (2013, îndrumări catehetice), Opinie și Misiune (2013, colecție de articole) și Osânda cărților (2017, roman).