Ligia Livadă-Cadeschi (n. 5 oct. 1967), doctor în istorie (2000), profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române; domenii principale de cercetare: istoria asistării sărăciei în spațiul românesc (sec. XVIII-XIX), istoria asistenței sociale publice și a filantropiei în spațiul românesc (sec. XIX-XX), igienismul și medicalizarea societății românești (sec. XIX-XX), igienism și eugenism social în România (sec. al XX-lea), robia și mișcarea aboliționistă românească (sec. XIX-lea); membru în mai multe proiecte de cercetare, a beneficiat de o serie de burse și stagii de cercetare în Franța, Austria, Belgia, Grecia.
A publicat următoarele volume: Discursul medico-social al igieniștilor români. Abordarea specificităților locale din perspectiva experiențelor occidentale europene, secolele XIX-XX, București, Ed. Muzeul Național al Literaturii Române, 2013; „Meseria cerșutului în pământul aceștii patrii”. Fragmente de istorie socială românească, 1800-1900, București, Ed. Universității din București, București, 2013; Departamentul de cremenalion. Din activitatea unei instanțe penale din Țara Românească, 1794-1795, București, Ed. Nemira, 2002 (în colaborare cu Laurențiu Vlad). A coordonat volumul Sărăcie și asistență socială în spațiul românesc, secolele XVIII-XX, București, Ed. Cris, 2002.